Alumni

ANDREEA COSCAI

andreea-coscai

La momentul de faţă sunt elevă în clasa a zecea la Liceul Cosbuc şi urmează ca în urmatorii doi ani să studiez la un colegiu internaţional din China după ce am primit o bursă.

Încă nu sunt sigură ce vreau să fac pe viitor sau ce drum vreau să urmez. Pana acum am încercat să experimentez cât mai multe lucruri. Ce ştiu însă este că vreau să fac ceva care să îmi dea posibilitatea de a fi independentă şi de a mă redirecţiona dacă voi simţi nevoia. Vreau să fac ceva care să îi ajute pe ceilalţi, vreau să fac ceva care să imi placă, ceva ce iubesc şi mi-ar plăcea foarte tare dacă teatrul va fi acel lucru, dar voi vedea unde o să mă poarte experienţele de care o să am parte în continuare.

Am început să fac parte din Teatrul Vienez din clasa a cincea când nu ştiam ce importanţă o să aibă pentru mine. Am cunoscut foarte multe persoane noi, am legat o grămada de prietenii, am întâlnit oameni şi profesori care m-au inspirat şi m-au ajutat enorm. Am învăţat ce înseamnă de fapt teatrul, ce presupune, cum poate să ne ajute pe noi înşine şi pe ceilalţi. Şi nu e nimic mai frumos decât să ştii că ai atenţia unui public şi că poţi să transmiţi un mesaj, sentimente, ceva care să provoace empatie. Chiar dacă iţi place sau nu teatrul, iţi recomand cu totul să mergi să vezi ce presupune el şi cât de multe oportunităţi poate să iţi ofere, câte poate să te înveţe, cum poate să te schimbe.

VLAD-ALEX DULEA

vlad-alex-dulea

Sunt absolvent al Facultăţii de Ingineri Electrica, din cadrul Universităţii Politehnica Bucuresti, promoţia 2015. În prezent lucrez ca Inginer Estimator la Honeywell International pe sisteme de automatizare şi control.

Ca planuri de viitor… îmi doresc să avansez şi să lucrez în Italia sau Canada tot in cadrul Honeywell. Şi, desigur, să-mi întemeiez o familie.

Teatrul Vienez m-a ajutat enorm. Prin teatru am reusit să-mi înving frica de a vorbi în public şi timiditatea. Am învăţat cum să-mi controlez emoţiile, respiraţia, vorbitul. Şi să nu uităm de minunaţii colegi şi prieteni pe care îi admir şi îi respect.

CĂTĂLINA FRANCU

catalina-francu

Sunt studentă la U.A.U.I.M, Arhitectură.

În viitor, mi-ar plăcea să mă perfecţionez în domeniul graficii şi mă gândesc că aş putea să fac o a doua facultate de scenografie sau regie de film.

Făcând teatru, mi-am dat seama că toţi suntem creativi, doar că unii sunt mai intimidaţi decât alţii, iar teatrul, repetiţiile sunt un mediu sigur de exerciţiu al imaginaţiei, un mediu în care greşelile nu există propriu-zis. Am învăţat să stau dreaptă ca mai apoi să pot să-mi modific postura în funcţie de caracterul personajului, să îmi golesc vocea de orice intonaţie pentru ca mai apoi să învăţ să o modelez după vocea personajului, am învăţat să respir ca să am vocea puternică, hotărâtă şi că ce e foarte important acum, şi se pierde din când în când dacă nu suntem atenţi, este lucrul cu tine însuţi.

CĂLINA EPURAN

calina-epuran

Eu sunt acum studentă în ultimul an la masterat la Arta Actorului. Joc la teatrul din Ploiesti ” Toma Caragiu” rolul titular în spectacolul ” My fair lady” în regia doamnei Alice Barb. De asemenea, joc şi în spectacolul “Blonda din vecini” creat cu ajutorul actritei Monica Davidescu la Teatrul Elisabeta din Bucureşti, şi pregătesc un nou spectacol la Teatrelli în regia domnului Florin Zamfirescu, în care voi juca impreuna cu Florin Zamfirescu, Gabriel Fatu, Cosmin Vijeu/ Lucian Ghimisi. Voi începe în curând şi repetiţiile pentru spectacolul “Artificii” la Teatrul de Comedie în regia Elenei Morar. Sunt de asemenea colaborator al Operei Naţionale Bucureşti pe postul de regizor de scenă/culise.

Planurile mele de viitor se vor contura pe parcurs. Eu fac ceea ce mi-am dorit, joc teatru. Şi îmi doresc să joc şi de acum înainte în producţii din ce în ce mai importante, alături de actori însemnaţi. Este tot ce astept de la viitorul meu: să îmi construiesc o carieră solidă în actorie. Şi să fiu fericită.

Dacă nu veneam la cursurile de teatru de la TVDC, probabil aş fi fost şi acum violoncelistă. Nu aş fi devenit niciodată actriţă. Profesorul care m-a făcut să mă hotărăsc a fost Ştefan Ruxanda, chiar dacă m-a avertizat de greutăţile pe care le voi întâmpina în această meserie. Nu este uşor să fii actor, deşi aşa părea. A fost o plăcere pentru mine să mă descopăr în timpul acestor cursuri, dar mai ales să descopar că de fapt sunt actriţă!

CLAUDIU LAZARICA

claudiu-lazarica

În prezent sunt atlet de performanţă şi student la kinetoterapie. În viitor îmi doresc să ajung la Jocurile Olimpice şi să profesez în meseria de kinetoterapeut.

Teatrul Vienez de Copii a fost pentru mine nu numai o oportunitate de a urca pe o scenă şi de a avea emoţii în faţa publicului sau de a-mi testa memoria. Perioada în care am făcut parte din Teatrul Vienez de Copii a fost, fără să exagerez, una din cele mai frumoase perioade ale vieţii mele, pentru că am avut ocazia să cunosc oameni deosebiţi, pe care mi-e greu să cred ca i-aş fi întâlnit în altă parte. De asemenea a fost o foarte bună metodă de dezvoltare personală, m-a ajutat să am mai multa încredere în mine şi să devin mai sociabil, mi-a oferit ocazia de a mă cunoaşte mai bine şi pe mine, încercând diverse roluri de-a lungul timpului şi nu în ultimul rând, mi-a deschis pofta de teatru, o poftă pe care nu ştiam că o am şi mă bucur foarte mult că s-a întâmplat aşa.

ANDREI COSTINESCU

andrei-costinescu

Sunt student la Universitatea Tehnică din München (Technische Universität München) în Germania, la Facultatea de Informatică.

Nimic nu e bătut în cuie, dar aş vrea să fac şi masteratul în Germania şi doctoratul (nu neapărat în Germania). Apoi aş vrea să lucrez în cercetare pe domeniul inteligenţei artificiale.

Participarea la Teatrul Vienez de Copii a fost cea mai frumoasă experienţă din viaţa mea, ajutându-mă să mă dezvolt atât pe plan fizic cât şi mental. Nu este numai faptul că întâlneşti oameni minunaţi, – ceea ce m-a determinat să revin din nou şi din nou la cursuri, – ci şi faptul că prin teatru înveti tipare şi modele ale caracterelor pe care le interpretezi, înveti cum să faci faţă situaţiilor prezentate în piesă prin prisma personajelor şi te transpui complet în lumea creată de dramaturg. Tu eşti acela care aduce personajul la viaţă!

MARIA OLOGEAC

maria-ologeac

Numele meu este  Maria Ologeac, am 20 de ani şi am fost membru al echipei Teatrului Vienez de Copii timp de 4 ani (de la 13 la 17 ani). Dacă la început eram copilă timidă, bâlbâită, emotivă, cu frică de vorbit în public, exprimarea prin teatru, lecţiile de dicţie, de respiraţie, de înfrângere a propriilor emoţii şi, bineînţeles, lectiile de viată primite de la profesorii Teatrului Vienez, m-au ajutat să-mi depăşesc nesiguranţa, să capăt încredere în mine şi să-mi dezvolt abilităţile oratorice, abilităţi fundamentale în profesia juridică.

Astfel, la 20 ani, mă mândresc cu faptul că sunt studentă în anul I la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti. Fiind în primul an de studiu, nu sunt încă sigură care dintre profesiile juridice mă reprezintă cel mai bine, însă ceea ce ştiu, cu siguranţă, este că profesia de jurist, vorbind la modul general, mă atrage foarte mult.

Teatrul, printre multe altele, m-a învăţat să iubesc oamenii. Îmi aduc aminte cu mare drag momentele în care profesorii noştri ne vorbeau despre cât de important este să transmitem spectatorilor noştri emoţie, să-i ajutăm să uite, pentru câteva clipe de stresul, neliniştea şi responsabilităţiile multiple din cadrul vietii cotidiene, făcându-i să capete un zâmbet larg, relaxare, entuziasm şi multă pozitivitate în suflet. Astfel, când a sosit momentul să iau o decizie în ceea ce priveşte viaţa mea profesională, am ales fără să stau prea mult pe gânduri profesia juridică, pentru că mi-am dat seama că prin intermediul acesteia pot oferi mult oamenilor.

Ceea ce simt în momentul în care păşesc pe treptele Facultăţii de Drept, mă face să înţeleg că am luat o decizie foarte bună, iar pentru acest lucru le mulţumesc din tot sufletul profesorilor şi colegilor mei din cadrul Teatrului Vienez de Copii!

DAVID BALICA

david-balica

David Balica a facut parte din trupa Teatrului Vienez de Copii între 2009-2011. În prezent este elev la Londra, La Sylvia Young Theatre School, în anul 10.

Experienţa TVDC a fost extrem de importanta în adaptarea lui la viaţa de aici şi l-a ajutat în audiţiile dificile pe care le-a susţinut pentru a intra în această scoală. A fost distribuit în toate piesele Sylvia Young Theatre School Lab încă de la infiinţarea trupei, în 2013, şi în prezent repetă „Metamorfoza” după Kafka.

Pentru viitor are planuri mari, vrea să facă muzică şi teatru – interpretare, dar şi producţie.

IRENE RADLER

irene-radler

În prezent urmez cursurile Facultăţii de arhitectură.

În viaţă doresc pe plan profesional să ajut la dezvoltarea arhitecturii ce utilizează mijloace ecologice şi ce ajută la salvarea energiei. Pe plan personal doresc să călătoresc cât de mult îmi va permite timpul împreună cu familia sau prietenii.

Cursurile de teatru m-au ajutat să devin mai spontană si mi-au uşurat fluiditatea exprimării mai ales în faţa unei audienţe mai numeroase.

OANA LĂCĂTUŞ

oana-lacatus

În prezent sunt studentă la Facultatea de Medicină “Carol Davila” din Bucureşti, anul 6. Nu ştiu sigur ce specializare îmi voi alege, înca pun în balanţă argumente pentru diverse opţiuni.

Teatrul Vienez a fost pentru mine cu adevarat o experienţă formatoare şi sunt sigură că dacă nu ar fi acţionat asupra mea atunci, la 16-17 ani, aş fi fost mai săracă azi.

M-a influenţat la mai multe niveluri. Este în primul rând un mediu care te pune în contact cu copii şi adolescenţi de toate vârstele, un context foarte divers de comunicare şi prietenie. Cred că orice copil care are acest prilej va deveni mai adaptabil şi mai bine integrat social. Am învăţat cum să pătrund un text, să-l aduc la expresie, să-l manifest prin toate mijloacele de care sunt capabilă. Învăţăm să ne explorăm pe noi inşine şi să ne cunoaştem atunci când ne dăm silinţa să construim un personaj. Am rămas şi cu noţiuni din partea tehnică a muncii unui actor. Lucrurile astea aparent mărunte: să stăm într-o postură frumoasă, să mergem drepţi, să rostim clar cuvintele, să vorbim răspicat, (sâ respirăm 🙂 ) eu cred că sunt extrem de importante.

Învăţăm să lucrăm şi să ne armonizăm cu ceilalţi, să fim atenţi la noi, dar şi să-i punem pe ei în valoare. Şi despre cât de frumos e sa fim spontani şi autentici în ceea ce exprimăm.

MARIA NICOLAE

maria-nicolae

În prezent sunt studentă în Anglia la King’s College London şi studiez Computer Science. Încă nu am un plan de viitor bine modelat, dar cu siguranţă cariera pe care mi-aş dori-o este în domeniul IT.

Teatrul Vienez de Copii m-a ajutat să devin mai dezinvoltă, să învăţ să fiu mai atenta la cei din jur şi să dau tot timpul ce e mai bun.

ALEXANDRU MADARAŞ

madaras

În prezent sunt student la Facultatea de Jurnalism, anul 2.Aş vrea să dau la UNATC, pentru că mă atrage actoria şi simt că asta trebuie să fac pe viitor.

Teatrul vienez mi-a deschis ochii din toate punctele de vedere. M-a ajutat să mă dezvolt şi mi-a arătat cât de importantă este munca în echipă.

DANIEL POSDĂRĂSCU

10418977_660923373996840_3852010095780938648_n

 

Dupa ce am terminat liceul ICHB, am inceput primul an de facultate la Politehnica Bucuresti. Dupa un an interesant de fizica si chimie (sa se noteze ca sunt programator), am decis sa studiez informatica in strainatate, mai exact in Marea Britanie, la Imperial College London. Am dorit seriozitate si perfectiune, un loc in care sa ating noi teluri. M-am plictisit dupa un an, asa ca m-am intors la Universitatea Bucuresti (inca incercand informatica).

Vise, da, foarte multe! Poate in al patrulea an de universitate voi studia dreptul sau medicina, sau cine stie chiar teatrul. In timpul liber particip la concursuri nationale si internationale de programare competitiva, atat ca si organizator cat si ca participant (depinde ce concurs). Acum si predau informatica, iar unii dintre studentii mei s-au calificat la concursuri internationale. Visul meu actual este sa excelez si sa devin si mai bun in domeniul algoritmilor (desigur, dupa ce termin cursul de make-up artist)

Imi amintesc cat eram de entuziasmat cand am inceput sa joc prima data. Era intr-o zi in clasa a 7-a cand mama m-a intreb “Vrei as incepi sa joci teatru?”. I-am raspuns fascinat “Arat a fata sau ce?”(se se observe cate prejudecati aveam). Din fericire, mama este o femeie desteapa si m-a convins sa fac teatru.

Primul an: Am avut un singur spectacol (si a fost cel intern – Nota editorului: audienta este formata numai din rude si prieteni). Nicio problema, nu imi place sa joc. Nu am nicio frustrare, nici gand. Eu emotionat? Niciodata….Bine, poate putin. Presupun ca as putea sa mai fac asta inca un an

Al doilea an: Bun, sa incercam sa ne implicam un pic mai mult. Daca incep ceva, macar sa o fac bine. Totusi, nu-mi place actoria, asa ca asta e ultimul an.

Doua spectacole.Ce pacat, am cunoscut niste oameni interesanti aici, sper sa ii revad in cativa ani.

Al treilea an:Stai, ce fac eu aici? E vreo gluma? Ei bine, se pare ca nu! Trebuie sa-mi aleg un rol. Trebuie sa gasesc ceva cool. Tipul asta, Toffolo… nu, stai, pare un mascarici, nu mi se potriveste….Da, da, stiu ce va ganditi, dar hai doar sa presupunem ca as vrea sa incerc ceva diferit.

Cand apare distributia: Toffole, premiera- Daniela Posdarascu ……. 😐 ……….Serios acum, arat ca un mascarici?

Bine, bine, poate chiar a fost amuzant. Oamenii au ras, s-au distrat, pentru prima data in trei ani. Nu mi-as fi imaginat niciodata. Cred ca am sa ma tin de teatrul pana termin liceul.

Al patrulea an: Daca un lucru nu mi-a placut anul anterior, la rolul lui Toffolo, a fost faptul ca a trebuit sa cant (din fericire, a fost o comedie). Anul asta nu imi mai aleg personaje care sunt caraghioase sau care canta…. #valentin. Din motive pur obiective nu voi povesti nimic de anul asta (Nota editorului: a fost un super spectacol!)

Al cincilea an: M-am prins, nu ma mai plang. Traiasca comedia si rolurile caraghioase, si eu undeva la mijloc pe acolo. Mi-am amintit de Galcievele din Chioggia. M-am bucurate de toate momentele fericite alaturi de Alex Madaras, Andrei Nicolae, Andrei Costinescu si toti colegii cu care am lucrat in toti acesti ani. A fost absolut minunat. Insa acum sunt intr-a 12-a, iar unele lucruri trebuie sa se sfarseasca (Nota editorului: Cand membrii trupei ajung in anul terminal de liceu sau ating varsta de 18-19 ani, ei trebuie, in mod normal, sa paraseasca trupa pentru a permite mentinerea unei trupe de copii si pentru a permite acceptarea de noi membrii) Cariera mea de actor se termina aici, cu Pusculita si intreaga echipa.

Al saselea si al saptelea an: Of, mi-e dor de ei. Acum teatrul e doar o amintire, un mister al trecutului, iar sa visez despre teatru s-a transformat intr-un viciu. Insa sunt prea in varsta acm, prea matur si am prea multe responsabilitati pentru a-mi permite o astfel de placere. Am ales un alt drum, cel al stiintei si banilor. Un drum catre dezumanizare, nefericire si maturitate.

Al optulea an: Oh, buna din nou! M-am intors defapt, sper ca v-a fost dor de mine. Balul Hotilor? E o comedie? Asa se pare, atunci iau eu clasicul rol al mascariciului (Ince sa ma simt ca Forrest Gump). Alex Madaras si Andrei Costinescu sunt inca aici, asa ca fara resentimente.

Ce mi-a oferit TVDC? In afara de fericire, creativitate, dragoste, stapanire de sine, dexteritate, maturitate prin joc si multe altele… mi-a oferit o noua latura, sau perspectiva asupra persoanei care sunt cu adevarat. Oamenii joaca pe scena, insa cred ca prin actorie aratam cine suntem defapt cu adevarat, fara masti, fara obligatii, doar noi.